Proiectele noastre

De la bun început, am știut că scopul nostru este de a derula proiecte care vizează patrimoniul cultural săsesc, astfel că ne-am implicat activ în activități care vizează revitalizarea și întreținerea bisericilor fortificate, reconstruirea unei case parohiale întocmai după planurile inițiale, precum și în consolidarea și renovarea unor gospodării tipic săsești. În plus, am știut că pentru a înțelege importanța demersurilor noastre este important ca lumea să afle despre istoria și frumusețea acestor locuri, așa că o parte din proiectele derulate au avut drept scop promovarea zonei în rândul turiștilor, iar toate acestea le puteți găsi aici.