Bursele Deutsch hat Klasse (anul universitar 2018/2019): burse pentru studenții care se pregătesc să devină cadre didactice la clasele cu predare în limba germană

burse

Fundația Michael Schmidt a acordat burse, pentru al șaselea an consecutiv, studenților care se pregătesc să devină cadre didactice la clasele cu predare în limba germană.

Începând cu anul universitar 2018/2019, programul PIPP – linia germană maternă dispune de mai multe locuri bugetate anual, întrucât nevoia de cadre didactice este din ce în ce mai mare iar rezultatele celor care au beneficiat până acum de bursele Deutsch hat Klasse au întrecut așteptările.

Astfel, anul acesta, 19 studenți înscriși în programul de studii PIPP (Pedagogia Învățământului primar) – linia germană maternă din cadrul Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu, au primit burse constând în plata taxelor de studiu pentru anul universitar 2018/2019 din partea Fundației.

Acordarea burselor este condiționată de integrarea în sistemul de învățământ cu predare în limba germană, însă o parte din studenții care beneficiază în prezent de burse au deja un loc de muncă în învățământ așa că doresc să obțină calificarea necesară.

Până acum, 77 tineri au beneficiat de burse prin programul Deustsch hat Klasse, iar mai mult de jumătate activează în sistemul de învățământ public din România, fiind învățători și profesori la clasele cu predare în limba germană.

Fundația Michael Schmidt se va implica în continuare pentru susținerea acestui program, și a altora asemănătoare, care să sprijine educația din România.

 

Despre bursele Deutsch hat Klasse și programul de studiu PIPP

Programul Deutsch hat Klasse încurajează activ, de la momentul lansării, din 2013, învățământul în limba germană prin burse de studiu și furnizarea de materiale didactice.

PIPP – linia germană maternă are drept scop principal formarea cadrelor didactice pentru unitățile școlare cu predare în limba germană și a fost înființat în anul 2012, ca răspuns la deficitul de cadre didactice.

Programul dispune de o abordare internațională și interactivă, în cadrul căruia sunt invitați să participe profesori din Germania și Austria, iar titularii de catedră din România acordă o atenție specială predării programei din perspectiva cercetărilor în domeniul achiziției de limbă de către copii. Este încurajată latura creativă a procesului de predare unde cursurile de pedagogie teatrală, pedagogie experiențială cu activități dedicate în afara sălilor de curs și atelierele creative joacă un rol important. Mai mult, studenții participă la activități de teambuilding și sunt încurajați să se implice în proiecte comunitare.

Programul PIPP – linia germană maternă beneficiază de bursele Deutsch hat Klasse care acoperă taxele de studiu pentru toți studenții care nu pot obține un loc gratuit în acest program, scopul fiind acela de calificare a cât mai multor cadre didactice.

În prezent, în România, există doar trei astfel de instituții în cadrul cărora viitori dascăli se pot pregăti pentru această profesie:

  1. Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna“ din Sibiu;
  2. Programul de studii Pedagogia Învățământului Primar și Prescolar – linia germană maternă de la Facultatea de Știinte Socio-Umane a Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu;
  3. Extensia „Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar“– linia germană a Facultății de Psihologie și Științe Comportamentale a Universității„ Babeș-Bolyai“ din Cluj Napoca.

Cererea de formare a cadrelor didactice pentru predare în limba germană a crescut datorită contextului european și politicilor educaționale europene, precum și a percepției generale, conform căreia școlile și secțiile cu predare în limba germană oferă o educație de calitate, percepția bazându-se și pe tradția și învățământului în limba germană pe plan local și, nu în ultimul rând, reputația acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.